top of page
  • Writer's pictureIoana

Sos bolognese cu linte

O rețetă ușoară, ce vine cu fibre și proteine la pachet, dar și cu un gust delicios ce poate înlocui ocazional carnea 😍. Se încadrează și sub eticheta vegan/vegetarian, deci chiar este pentru toată lumea.


Curioși ce avem de făcut? Hai să vă arăt:


1. Rețeta

- 100g linte (roșie sau verde)

- o ceapă mică

- 2 bucăți de usturoi

- 3 morcovi mari

- un leuștean (rădăcină)

- un pătrunjel (rădăcină)

- ulei de măsline extravirgin (pentru călit)

- o conservă de roșii cuburi în sos de roșii

- o cană de bulion

- oregano (după gust)

- piper (după gust)

- sare (după gust și/sau în funcție de dieta celui mic)


Mod de preparare (pentru 2 adulți și un copil):


  1. Lintea am hidratat-o* înainte de a fi gătită (timp de 8 ore) și apoi am pus-o la fiert 20 minute.

  2. Am pus ceapa & usturoiul tocat la călit, iar când acestea s-au gătit, am pus și rădăcinoasele (morcovi, pătrunjel, leuștean) tocate peste. Apoi 1/2 cană de apă, capacul peste tigaie și am lăsat la foc mediu timp de 15 minute.

  3. Peste legume, am adăugat lintea (fiartă & stoarsă), alături de bulion și conserva de roșii cuburi. Ahh...și să nu uităm de condimente. [Eu am pus o linguriță de oregano și 1/2 de piper. Sare încă nu adaug în mancare, dacă papă și Eva - ne punem separat.] Amestecăm bine, punem capacul peste și lăsăm la foc mic încă 10 minute.

* pentru o mai bună digestie, este recomandată hidratarea lintei minimum 4 ore.


Sosul poate fi folosit atât peste paste, cât și în lasagna. Am încercat ambele variante și au iesim yumyum.


2. Sfaturi pentru părinți


- Rețeta poate fi introdusă îndată ce au fost agreați.

- Peste sos, eu pun și puțini fulgi de drojdie inactivă, pentru aromă (în loc de brânză).

- Din punct de vedere grad de murdărie - pregătiți-vă pentru dezastru (dacă cel mic mănâncă singur :p)



Poftă mare să aveți!




Recent Posts

See All
bottom of page